Dragi colegi,
Va mulțumesc pentru încredere. Ne onorează să găzduim la Brașov, prin Facultatea de Sociologie și Comunicare, o parte din activitățile statutare ale SSR pentru perioada 2019-2021.
Prin lentilele generației mele, cea a sociologilor formați în primii ani ai noului mileniu, cred ca SSR își poate întări poziția în cel puțin două direcții. Mai întâi, având în vedere că în majoritatea centrelor universitare românești – care administrează programe de studii în domeniul sociologiei – s-a încheiat primul ciclu postdecembrist de schimbare a generațiilor, este resimțită nevoia de facilitare a contactelor și (re)consolidare a colaborării regionale și naționale. Această colaborare poate fi concretizată prin evenimente științifice comune, invitarea colegilor pentru prelegeri și/sau cursuri, școli de vară, aplicații comune în competițiile de proiecte și granturi ori alte acțiuni similare. De asemenea, SSR ar trebui să fie în continuare un actor relevant în demersul de încurajare a sociologilor practicieni, de altfel majoritari, în direcția întăririi conexiunilor și parteneriatelor din cadrul comunității profesionale. În al doilea rând apreciez că SSR are menirea de a continua promovarea standardelor etice și morale în sfera academică, în practica profesională și în modul în care profesia de sociolog este prezentă în spațiul public. În acest sens, SSR își poate asuma, cu o voce mai puternică, susținerea publică a profesiei de sociolog și a diversității traseelor ocupaționale ale sociologilor.
Sunt încrezătoare că și în perioada următoare vor fi derulate proiecte constructive sub egida SSR, iar pentru aceasta vă mulțumesc, în avans, încă o dată.
Carmen Buzea