Romanian Sociologists Society

Memoriu SSR privind modificarea standardelor profesionale

 Domnule Preşedinte al Comisiei CNATDCU de Sociologie, ştiinţe politice şi administrative,

Stimate Doamne/Stimaţi Domni/Membri ai Comisiei  CNATDCU de Sociologie, ştiinţe politice şi administrative,

 

În calitate de preşedinte al Societăţii Sociologilor din România (SSR), vă înaintez un document ce conţine propuneri de revizuire a criteriilor de acordare a titlurilor de profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul I şi abilitare.

Societatea Sociologilor din Romania (SSR) este o asociaţie profesională ce reuneşte cadre didactice din universităţile de stat şi private din România, cercetători şi practicieni cu experienţă în domeniu din institute de cercetare socială şi de piaţă publice şi private, cadre didactice din învățământul pre-universitar, experţi independenţi sau afiliaţi unor organizaţii non-guvernamentale, sociologi ce lucrează în aparatul de stat la nivel central şi local.

Alături de promovarea şi apărarea intereselor corpului profesional al sociologilor şi al celor ce activează în acest domeniu, SSR urmăreşte în mod constant impunerea unor standarde profesionale şi etice înalte în acest câmp. Articolul 7 din Statutul SSR se referă, printre altele, la preocuparea SSR pentru creşterea calităţii învăţământului superior sociologic, creşterea prestigiului şi afirmarea sociologiei româneşti in comunitatea internaţională.

În acest sens, SSR propune următoarele modificări ale standardelor menţionate:

1. La Anexa nr. 25  Comisia de Sociologie, Știinţe Politice şi Administrative se fac următoarele modificări: la Definiţii şi condiţii se modifică paragraful al doilea şi va avea următorul conţinut:

,,Cărţile, volumele sau dicţionarele luate în considerare sunt exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internaţional (categoria A1) sau la edituri cu prestigiu recunoscut (categoria A2)”;

2. La Standarde minimale se modifică criteriul C3 şi va avea următorul conţinut:

Criteriu

Denumirea criteriului

Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I

Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II

C 3

Numărul de cărţi la care este unic autor, co-autor sau coordonator  

Cel puţin o carte la o editură cu prestigiu recunoscut (A2). Pentru candidații care se axează pe publicarea de articole, acestea se vor echivala cu cărțile astfel: trei articole publicate intr-o revista ISI cu factor de impact mai mare sau egal cu 0,3 vor fi echivalate cu o carte. 

 

Menţionăm faptul că aceste criterii (mai puţin prezenţa cărţilor în minim 12 biblioteci din Karlsruhe Virtual Katalog (KVK)”) sunt propuse şi susţinute şi de colegii sociologi de la alte universităţi din ţară.

În cadrul discuţiilor la nivelul Consiliului Director SSR, cu participarea unor colegi membrii SSR, s-au conturat două propuneri:

1. Criteriul 3 pentru obţinerea titlului de profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I să presupună publicarea unei cărţi de autor la o editură cu prestigiu recunoscut (lista A2);

2. Criteriul 3 pentru obţinerea titlului de profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I să presupună echivalarea a trei articole publicate în reviste ISI cu factor de impact mai mare sau egal cu 0,3  cu o carte de autor publicată la o editură cu prestigiu recunoscut (lista A2).

Rugăm pe membrii Comisiei CNATDCU să decidă cu privire la alegerea unei propuneri dintre cele două menţionate.

3. La primul tabel se modifică indicatorii I1, I2 şi I9 şi vor avea următorul conţinut:

Indicatorul

Denumirea indicatorului

Punctajul

Elementul punctat

I1

Articole în reviste cotate ISI având un factor de impact f≥0,1.( Vezi nota de la subsolul acestui tabel cu privire la alte reviste importante publicate de Sage, Routledge, Wiley, Springer, Elsevier, Oxford University Press, Cambridge University Press). 1

(2 + 4 x f) x 2/n

Pe articol

I2

Articole în reviste cotate ISI având un factor de impact f≤0,1 sau în reviste indexate în cel puţin 2 dintre bazele de date recunoscute

(4 x m)/n

Pe articol

I9

Citări în articole din reviste cotate ISI, în cărţi sau volume ori reviste indexate în baze de date internaţionale care au un factor de impact f (nu se iau în considerare autocitările). n este numărul de autori ai publicaţiei citate

(0,2 + 4 x f) x 2/n

Pe citare

Nota: 1 Pentru  revistele non-ISI publicate de următoarele edituri academice de internaţionale de prestigiu Sage, Routledge, Wiley, Springer, Elsevier, Oxford University Press, Cambridge University Press, articolele publicate in acestea se vor echivala astfel: două articole publicate in revistele publicate de editurile de mai sus vor echivala cu un articol în revistă indexată ISI din străinătate cu factor de impact mai mare sau egal cu 0,2.

4. Menţinerea obligativităţii doar a unui volum de autor publicat la o editură de prestigiu din străinătate pentru a deveni profesor universitar creează un blocaj instituţional al posturilor de profesor. Vizibilitatea internaţională este asigurată acum în mod special de articolele ISI. Se ştie că cercetarea noastră socială (dar nu numai) are o vizibilitate scăzută la nivel internaţional. Creşterea vizibilităţii şi prestigiului se face prin publicarea de articole în reviste ISI – o strategie acceptată şi adoptată explicit şi la noi;

5. Propunem modificarea şi completarea listei cu editurile de prestigiu internațional. Spre exemplu, din lista actuală lipseşte o prestigioasă editură germană, precum Springer. Nu este singura editură internaţională cu prestigiu care lipseşte din listă;

6. Romanian Sociologists Society susţine ideea de creştere a performanţei din învăţământul sociologic autohton şi sprijină reforma sistemului de educaţie şi cercetare. În acelaşi timp, ca sociologi, nu putem ignora influenţa covârșitoare a unor configuraţii structurale mai largi asupra subsistemelor de învățământ şi cercetare, mai ales asupra indivizilor. În condiţiile în care învăţământul şi cercetarea românească au fost şi sunt cronic subfinanţate începând din 1990, criteriile de evaluare a performanţelor indivizilor nu pot fi aceleaşi cu standardele după care sunt evaluaţi universitarii şi cercetătorii din SUA, Marea Britanie, Franţa sau Germania. Desigur, nu pledăm în niciun caz pentru o relaxare totală a criteriilor de evaluare şi apreciem eforturile foştilor şi actualilor membri ai acestei comisii pentru creşterea calităţii şi competitivităţii internaţionale a cercetării şi învățământului în domeniile luate în discuţie;

7. Alături de amendamentele aduse, am dori să semnalăm şi un alt aspect care, în opinia noastră, ar trebui revizuit. Potrivit actualei metodologii de organizare a concursurilor pentru conferirea titlurilor academice şi de cercetare în discuţie se prevede obligativitatea cooptării unui profesor universitar de la o instituţie de prestigiu din străinătate în calitate de Preşedinte al Comisiei pentru acordarea titlului de profesor/cercetător ştiinţific gradul I. Considerăm că această condiţie este de asemenea excesivă, autostigmatizantă şi nerealistă din următoarele motive. În primul rând, lista universităţilor de prestigiu este discutabilă şi incompletă. În al doilea rând, suntem de părere că în sociologia românească la acest moment există specialişti cu reputaţie şi recunoaştere care pot şi trebuie să fie preşedinţi ai acestor comisii. Apelând numai la profesori universitari din străinătate nu facem decât să ne autostigmatizăm şi desconsiderăm singuri – o situaţie care aminteşte de încercările de a impune doar arbitrii străini la meciurile din Liga I a fotbalului autohton.

 Prezenţa obligatorie a unor specialiști externi este nerealistă şi din punct de vedere financiar. Nu se specifică clar cine şi cum va trebui să acopere costurile (minimale) ale cooptării specialiştilor străini în comisiile de concurs. Resursele aflate la dispoziţia universităţilor de stat sunt deja extrem de puţine pentru a fi risipite pe acţiuni de acest gen. Acoperirea acestor cheltuieli de către candidaţi ar fi nu doar nerealistă financiar, ci ar putea fi interpretată drept conflict de interese. Propunem ca evaluatorii să fie numai din universităţi româneşti şi fiecare să îndeplinească cel puţin criteriile care sunt aşteptate din partea candidaţilor la abilitare sau profesorat, lăsând la alegerea fiecărei universităţi şi facultăţi cooptarea in comisiile respective a unor specialişti străini.

În încheiere, în numele SSR, doresc să reiterez sprijinul său pentru eforturile de reconstrucţie instituţională ce vizează creşterea calităţii învăţământului universitar şi cercetării din domeniul sociologiei. În acelaşi timp, aşa cum am precizat în acest document, SSR consideră că aceste eforturi trebuie să ţină seama de realităţile românești şi de profundele constrângeri economice şi financiare actuale. 

 

Cu respect şi încredere în rezolvarea solicitărilor formulate,

 

Prof. univ. dr. Nicu GAVRILUŢĂ,

Preşedintele Societăţii Sociologilor din România,

Decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice,

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi

 


ANEXA: PROPUNERE REVIZUIRE CRITERII

 

1. Sociologie, ştiinţe politice şi administrative

1.1 Definiţii, condiţii şi proceduri

  • Se iau în considerare numai lucrările publicate în domeniul științelor sociale, ştiinţelor umaniste sau în domenii de graniţă cu acestea;
  • Cărţile, volumele sau dicţionarele luate în considerare sunt cele publicate la edituri cu prestigiu internaţional (categoria A1), la edituri cu prestigiu recunoscut (categoria A2 ),la alte edituri din străinătate sau la edituri din Romania acreditate de CNCS (categoria B);
  • Se consideră ca limbi de circulaţie internaţională: engleza, franceza, germana, italiana şi spaniola;
  • Pentru publicaţii se aplică coeficientul de multiplicare m, care are următoarele valori:

          2, dacă lucrarea a apărut la o editură de prestigiu internaţional (A1);

          1,5 dacă publicaţia este scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională şi a apărut la o editură cu prestigiu recunoscut (A2);

          1 dacă publicaţia a apărut la o editură cu prestigiu recunoscut într-o limbă care nu este de circulaţie internaţională sau dacă publicaţia a apărut la altă editură din străinătate (într-o limbă internaţională recunoscută) ori la o editură din Romania recunoscută de CNCS (categoria B).

Pentru Sociologie, Științe politice şi administrative, bazele de date internaţionale sunt cele publicate în Ordinul din 27 decembrie 2012. Acestora li se vor adăuga Anthropological Index, Anthropological Literature, CEEOL, Index Copernicus, precum şi bazele de date sau lista de reviste de vârf ale ţărilor francofone, care reprezintă un caz special întrucât nu sunt neapărat afiliate ISI Web of Knowdlege.

  • n este numărul de autori
  • o publicaţie sau citare se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă

 

Tabelul 1. Indicatori, denumire, punctaj şi elementele pe baza cărora se calculează

Indicator

Denumirea indicatorului

Punctaj

Elementul pe baza căruia se acordă punctajul

I1

Articole care prezintă contribuţii originale, in extenso  sau rezumate ample, în reviste cotate ISI având un factor de impact f mai mare sau egal cu 0,1. (Vezi nota de la subsolul acestui tabel cu privire la alte reviste importante publicate de Sage, Routledge, Wiley, Springer, Elsevier, Oxford University Press, Cambridge University Press). 1

(2+4 x f) x 2/n

Pe articol

I2

Articole care prezintă contribuţii originale, in extenso sau în rezumate ample, în reviste cotate ISI având un factor de impact f mai mic de 0,1 sau în reviste indexate în cel puţin 2 din bazele de date internaţionale recunoscute

4/n

Pe articol

I3

Cărţi publicate ca unic autor sau coautor

10 x m

Pe volum

I4

Cărţi coordonate, având n coordonatori

10 x m/n

Pe volum

I5

Studii/capitole, având n autori în volume colective (volume cu ISBN)

5 x m/n

Pe studiu/capitol

I6

Recenzii publicate în reviste cotate ISI sau în cel puţin 3 din bazele de date internaţionale recunoscute sau termeni de minimum o pagină în dicţionare de specialitate

1/ n

Pe lucrare

I7

Lucrări in extenso publicate in volumele unor conferinţe (volume cu ISSN) sau indexate în cel puţin una din bazele de date internaţionale recunoscute.

1/ n

Pe lucrare

I8

Citări ale publicaţiilor candidatului în articole publicate în reviste ISI, care au un factor de impact f (nu se iau în considerare autocitările); n este numărul de autori ai publicaţiei citate

(0,2 + 4 x f) x 2/ n

Pe citare

I9

Citări ale publicaţiilor candidatului în cărţi sau volume ori în reviste indexate în bazele de date internaţionale (nu se iau în considerare autocitările); n este numărul de autori ai publicaţiei citate.

0,4  x m/n pentru citări in volume

0,2 x n pentru citări in reviste indexate

Pe citare

 

Pe citare

I10

Editor al unei reviste editate în străinătate care este indexată ISI sau indexată de o bază de date internaţională recunoscută ; membru în comitetul de redacţie  al unei asemenea reviste 

2

Pe revistă

I11

Editor al unei reviste editate în ţară care este indexată ISI sau indexată de o bază de date internaţională  recunoscută; membru în comitetul de redacţie  al unei asemenea reviste 

1

Pe revistă

I12

Coordonator al unei colecţii (serie de volume) editate de o editură cu prestigiu internaţional; membru în comitetul ştiinţific al unei asemenea serii/colecţii;   

Coordonator al unei colecţii (serie de volume) editate de o editură din ţară;

Membru în comitetul ştiinţific al unei colecţii (serie de volume) editate de o editură din ţară                           

2

 

1

 

1

 

0,5

Pe colecţie/serie

 

Pe colecţie/serie

 

Pe colecţie/serie

 

Pe colecţie/serie

I13

Coordonarea unui proiect de cercetare finanţat cu echivalentul a cel puţin 50.000 lei de o entitate din  străinătate; vor fi luate în calcul şi proiecte realizate în afara instituţiei de învățământ (inclusiv în mediul privat sau al ONG-urilor); pentru aceste proiecte se vor prezenta adeverinţe sau copii ale contractelor (după caz) însoţite de declaraţii pe propria răspundere.                             

4

Pe proiect

I14

Coordonarea unui proiect de cercetare finanţat cu cel puţin 50.000 lei de o entitate din ţară vor fi luate în calcul şi proiecte realizate în afara instituţiei de învățământ (inclusiv în mediul privat sau al ONG-urilor); pentru aceste proiecte se vor prezenta adeverinţe sau copii ale contractelor (după caz) însoţite de declaraţii pe propria răspundere.                                                 

2

Pe proiect

I15

Profesor visiting la o universitate de prestigiu din străinătate, titular de curs finalizat prin evaluarea studenţilor ;

Profesor invitat (guest) la o universitate de prestigiu din străinătate, pentru o perioadă de cel puţin o lună; Efectuarea unui stagiu postdoctoral de cel puţin 3 luni la o universitate din străinătate aflată în top 500 Shanghai.

2

Pe universitate

I16

Lucrări prezentate le conferinţe internaţionale organizate în străinătate

1

Pe conferință

I17

Lucrări prezentate le conferinţe internaţionale organizate în ţară

0,5

Pe conferinţă

I18

Beneficiar al unor granturi  individuale sau burse postdoctorale în valoare de cel puţin 25.000 lei      

0,5

Pe grant/conferinţă

I19

Iniţierea de programe universitare ;

Introducerea de cursuri noi

Publicare cursuri pentru studenţi

2

0,5

1 x m/n

Pe program

Pe curs

Pe lucrare

I20

Membru al unei echipe de cercetare care implementează un proiect finanţat cu cel puţin 50.000 de lei; vor fi luate in calcul şi calitatea de membru al unei echipe de cercetare din afara instituţiei de învățământ superior (inclusiv din mediul privat sau ONG).

1

Pe proiect

Nota: 1 Pentru  revistele non-ISI publicate de următoarele edituri academice internaţionale de prestigiu, Sage, Routledge, Wiley, Springer, Elsevier, Oxford University Press, Cambridge University Press, articolele publicate in acestea se vor echivala astfel: două articole publicate in revistele publicate de editurile de mai sus vor echivala cu un articol în revistă indexată ISI.

 

2. Standarde minimale

   Tabelul 2. Standarde ce trebuie îndeplinite cumulativ

Criteriul

Denumirea criteriului

Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare

Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II

C1

Punctajul pentru indicatorul I1

Sau

Punctajul pentru I3

Sau

Punctajul pentru I4

>/= 3       

 

>/= 15         

 

>/= 15           

>/= 1,5 

 

>/= 5         

 

>/=5                  

C2

Numărul de articole care prezintă contribuţii originale, în reviste cotate ISI sau indexate în  cel puţin 2 din bazele de date internaţionale recunoscute     

>/= 6         

>/= 3         

C3

Suma punctajului pentru indicatorii

I1 – I9           

>/= 60        

>/= 35        

C4

Suma punctajului pentru indicatorii I8 şi I9           

>/= 3         

>/= 1         

C5

Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I20)

>/= 100       

>/= 60        

C8

Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I20) acumulat după obţinerea titlului de doctor

>/= 30        

>/= 15        

 

***

 Memoriul ștampilat și semnat de președintele SSR poate fi găsit aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *