Societatea Sociologilor din România

Conferinţa anuală a cercetării de sociologie şi asistenţă socială, 2011

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti împreună cu Societatea Sociologilor din România organizează Conferinţa Anuală a Cercetării de Sociologie şi Asistenţă Socială pe data de 27-28 mai 2011. Sunt invitaţi să se înscrie cadre didactice şi doctoranzi ai facultăţii, precum şi cercetători din ştiinţele sociale şi umane de la universităţi şi institute de cercetare din ţară şi din străinătate. Sunt încurajaţi să participe atât sociologi, cât si asistenţi sociali, istorici, psihologi, geografi, antropologi, economişti sau politologi. Aşteptăm lucrări relevante pentru aprofundarea cunoaşterii transformărilor sociale actuale din perspective transversale, longitudinale sau comparative.

 

Înscrierea. Există trei căi de înscriere:

  • Prima constă în trimiterea titlului şi a rezumatului unei lucrări individuale (8-10 rânduri, maxim 200 de cuvinte). Aceste lucrări vor fi evaluate şi apoi grupate de către organizatori în sesiuni tematice.
  • Cea de-a doua modalitate constă în propunerea de secţiuni tematice de către un coordonator. Coordonatorul va trimite titlul secţiunii, o scurtă descriere (4-5 rânduri, maxim 100 cuvinte), precum şi titlurile, numele autorilor, adresele de e-mail şi rezumatele lucrărilor propuse în cadrul secţiunii (8-10 rânduri maxim 200 de cuvinte). Secţiunile trebuie să reunească între 4 şi 6 lucrări.
  • Cea de-a treia modalitate este ca preşedinţii secţiunilor Societăţii Sociologilor din România sau membrii acestor secţiuni să propună secţiuni compuse din 4 şi 6 lucrări. Propunerile vor conţine o scurtă descriere (4-5 rânduri, maxim 100 cuvinte), precum şi titlurile, numele autorilor, adresele de e-mail şi rezumatele lucrărilor propuse în cadrul secţiunii (8-10 rânduri maxim 200 de cuvinte).

În toate cazurile, rezumatele vor conţine tema sau întrebarea de cercetare, metodologia şi datele folosite, precum şi concluziile principale. Titlul şi rezumatul vor fi însoţite de e-mail, titlul academic şi instituţia de provenienţă.

Selecţia. După înscriere, urmează evaluarea, realizată printr-o procedură de peer-review. Lucrările vor fi selectate după originalitate, calitatea cercetării şi a datelor folosite de către un comitet compus din şase cadre didactice ale Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială. Se acceptă doar lucrări bazate pe cercetări empirice; lucrările bazate doar pe trecerea în revistă a teoriilor sau studiilor deja existente sunt descurajate. În cazul în care doresc, participanţii selectaţi vor primi o diplomă care să certifice prezenţa lor la conferinţă.

Contact şi termen limită. Înscrierea se poate face până pe data de 28 aprilie 2011, la adresa conferinta.2011@sas.unibuc.ro, folosind formularul cuprins în acest document. Rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe data de 6 mai 2011. Programul şi rezumatele lucrărilor vor fi postate pe site-ul facultăţii. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la liviu.chelcea@sas.unibuc.ro.

Taxe înscriere. Taxa de participare este de 80 de RON. Ea acoperă materialele de conferinţă, pauzele de cafea şi mesele din cadrul conferinţei. Membrii SSR şi doctoranzii beneficiază de 50% reducere din taxa de înscriere. Puteţi achita taxa de participare online utilizând o tranzacţie securizată prin PlăţiOnline.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *