Plan strategic privind candidatura la funcţia de Preşedinte al SSR, perioada 2014-2016

PLAN STRATEGIC
privind candidatura la funcţia de Preşedinte al SSR, perioada 2014-2016

Horațiu M. RUSU

Vicepreşedinte SSR

Dragi colegi,

Dacă prin voturile dumneavoastră, voi obține onoarea şi responsabilitatea de a conduce SSR timp de 2 ani în calitate de viitor Preşedinte, îmi propun derularea următoarelor activităţi, în conformitate cu Statutul SSR:

1. Promovarea unui învăţământ superior sociologic de calitate la programele de licenţă, masterat şi doctorat din țară prin:

  •          promovarea de acorduri şi parteneriate de colaborare între facultăţile, departamentele, institutele şi centrele de cercetare sociologică din ţară;
  •          demararea de discuții și sprijinirea instituirii, începând cu anul universitar 2015-2016, a unui program de 'visiting' la nivel de profesori/cercetători între facultăţile, departamentele, institutele şi centrele de cercetare sociologică din țară care, la finalul anului respectiv, să se reflecte în cel puțin 4 parteneriate instituționale;
  •          demararea de consultări în interiorul asociației în vederea promovării unui sistem de criterii independent (propus și gestionat de SSR), corect, transparent și predictibil de evaluare anuală sau bi-anuală a calității programelor din domeniul sociologie;
  •          demararea de consultări în vederea stabilirii unei strategii de promovare și susținere a domeniului pe termen mediu și lung, având în vedere declinul interesului absolvenților de liceu pentru programele de studii din domeniul sociologie.

2. Promovarea disciplinelor şi temelor de sociologie în programele de studii din învăţământul preuniversitar prin:

  •          identificarea celor mai eficiente modalități pentru promovarea în plan legislativ a sociologiei (sau a unei discipline care să fie asumată public ca aparținând domeniului sociologiei) ca disciplină de studiu obligatorie în curricula învăţământului preuniversitar din România;
  •          promovarea de acorduri şi parteneriate de colaborare între SSR și instituții din mediul preuniversitar;
  •          creșterea vizibilității asociației în mediul preuniversitar prin promovarea asociației în medii online (paginile oficiale ale școlilor și liceelor, Facebook etc.).
  1.       Promovarea cercetării sociologice ca instrument de cunoaştere a societăţii şi creşterea prestigiului sociologiei în comunitatea ştiinţifică naţională şi internaţională prin:
  •          identificarea unui mecanism de promovare și susținere a revistelor de specialitate din domeniu;
  •          promovarea prin intermediul listelor de discuții, a site-ului SSR și instituțiilor asociate a producției științifice de calitate din domeniu.

3. Dezvoltarea comunităţii sociologilor din România, afirmarea şi protejarea rolului acesteia în societatea românească şi în comunitatea ştiinţifică internaţională prin:

  •          continuarea politicii de promovare de acorduri şi parteneriate de colaborare orientate spre internaționalizare, cercetare, atragere de fonduri, cu organizații care activează în mediul public, de afaceri și nonguvernamental, în plan național și internațional;
  •          realizarea unor materiale promoţionale (ex. broşură, pliant etc.) despre SSR (obiective, activități, evenimente) care sa fie diseminate către partenerii care activează în domeniu, din mediul public și de afaceri;
  •          păstrarea transparenţei în privinţa bugetului anual de venituri şi cheltuieli, a folosirii fondurilor SSR şi a stabilirii cuantumului cotizaţiei anuale;
  •          stimularea consolidării bugetului SSR prin promovarea unor politici care să vizeze atragere de fonduri/resurse.

4. Afirmarea şi protejarea statutului profesional al sociologului prin:

  •          continuarea politicii de afirmare și protejare a statutului sociologilor;
  •          proiectarea și realizarea unor materiale ce vor fi disponibile online, pe site-ul asociației, despre sociologie și profesia de sociolog.

5. Dezvoltarea comunicării în interiorul SSR, comunităţii sociologilor şi dintre comunitate şi societate prin:

  •          continuarea politicii și intensificarea acțiunilor de diseminare a informațiilor relevante pentru domeniu prin intermediul listelor de discuții ale SSR;
  •          elaborarea trimestrială a unui 'newsletter' care sa reflecte preocupările comunității sociologilor și diseminarea sa către partenerii din mediul preuniversitar și către alte organizații;
  •          organizarea şi coordonarea Conferinţei Internaţionale a SSR la Sibiu şi a Congresului Naţional al SSR, în conformitate cu art. 15-16 din Statutul SSR.

6. Definirea, aplicarea şi promovarea de standarde de calitate a cercetării şi lucrărilor de sociologie:

  •          continuarea discuțiilor și consultărilor referitoare la promovarea şi aplicarea de standarde de calitate a cercetării;
  •          finalizarea procesului de asumare de către SSR a unui cod de etică a sociologului și promovarea acestuia în organizațiile partenere.

Cu speranţa susţinerii Planului Strategic şi a acordării votului dumneavoastră în Adunarea Generală a SSR de la Iași din 09 mai 2014, vă mulţumesc

Horațiu M. Rusu

Despre SSR

Societatea Sociologilor din România (SSR) este o asociaţie a specialiştilor care, prin activitatea lor profesională, au contribuit şi contribuie la cunoaşterea ştiinţifică a realităţilor sociale, politice şi economice româneşti. Scopul SSR este promovarea la nivel naţional şi internaţional a profesiei de sociolog şi a cercetării sociologice româneşti.

© 2018 Societatea Sociologilor din România. Toate drepturile rezervate.

Please publish modules in offcanvas position.

Free Joomla! templates by Engine Templates